Mesaj public:

avatar grigore13: .flo3..caf1..flo9.


bestwap.ro
Blogul membrului:
- blackhat-sniper

ultima pagina»

*Nu uita
Nu uita că intri în patul femeii doar atunci când te lasă ea. Iar o femeie inteligentă te va lăsa să-i vezi dedesubturile abia după ce o stimulezi fără să o atingi, dacă înțelegi ce vreau să zic. O femeie cu ceva-n cap are nevoie de dovezi pentru a trece la următoarea etapă. Patul, pentru ea, reprezintă recompensa pe care ai câștigat-o pe bună dreptate. Nu și-o trage cu toți pierdevară. Pentru că oferă calitate, are nevoie de același lucru de la un bărbat. Nu vrea să-i pui poftele-n cui, ci să i le împlinești. Nu va rămâne datoare, pentru că nu-i stă în fire. Dacă-i dai, îți va da mai mult decât suficient cât să-și plătească așa-zisa datorie. Să faci s**, nu-i greu – sunt atât de multe femei ușuratice, pe care le poți agăța fără un efort prea mare. Însă, pe cea inteligentă n-o vei convinge să te lase să-i pășești în dormitor atât de ușor. Și dacă întâlnești o astfel de femeie, cel mai probabil, nu vei face s**. Ci dragoste. Pe-o asemenea femeie o vei iubi și atunci când sunteți în afara dormitorului. O astfel de femeie îți ridică bărbăția – conotativ și denotativ. De fapt, pe-o astfel de femeie n-o fuți tu, ci te fute ea. Cu-o astfel de tipă vei avea chimie, zile faine, nopți fierbinți. Pe-o astfel de femeie o vei putea păstra în pat și-n viață doar dacă … doar dacă vei putea fi capabil să o cucerești în fiecare zi. Să o satisfaci e treabă grea. Degeaba-i tremură picioarele dacă nu-i tremură și sufletul. Ai auzit de teoria formelor fără fond? Ei bine, atunci știi de ce are ea nevoie! Una inteligentă n-o să accepte să fie păpușa gonflabilă a vreunuia-n călduri. Va accepta doar statutul de femeie iubită, apreciată, respectată și tratată cu sinceritate. Altfel, indiferent de coada de bărbați de la fundul ei, va prefera să fie singură, iar dacă are chef de nebunii, le va face cu cap. Cum le va face, doar ea stie.

01.07.2018, 16:50
+3 comentarii | 39 vizualizari
-----
*Cand stelele din noapte izvorasc...
Pe cerul nostru, stelele-s clipiri, Iar ochii noştri printre nori clipesc Şi-n limba lor cu stelele vorbesc De-o lume izvorâtă din priviri. Se creşte-n suflet un surâs sfios, Şi sufletu-l priveşte liniştit, Iar ochii-i par un soare răsărit Pe chipul unui gând cu chip frumos. Oricât ar fi de trist, de obosit, Un suflet nu va fi decât izvor, Ce-aduce-n oameni clipa de fior A visului prin visuri izbândit… Când ochii mei sunt osteniţi şi goi, Când sufletul mi-i trist şi necăjit Şi gândul printre lacrimi risipit, Privesc privirea ochilor din noi, Adun din ei ce-n suflet mai ascult, Prin ani cusuţi cu stele pe Cuvânt, Prin slova care creşte din pământ, Prin ochii care văd ce ştiu demult. Şi s-ar putea ca lumea nimănui La care, astăzi, uneori, privesc, Prin geana unui ochi dumnezeiesc, S-o pot vedea frumos, prin ochii lui. Un suflet este-o poartă şi-un pridvor, Ce cresc în noi puterea de-a privi, Şi-aduc în oameni timpul de-a iubi Căci ochii lui iubesc nemuritor.

ieri, 20:43
+niciun comentariu | 1 vizualizari
-----
*In fiecare dimineata...
În fiecare dimineaţă, te ridici din pat şi te gândeşti la ziua care vine. Eşti liber. Eşti un creator şi poţi alege. Ai dreptul să-ţi croieşti destinul cum îţi place. Este viaţa ta. Poţi să-i conferi un alt sens. Poţi merge pe un alt drum. Poţi... Dar ştii cum procedăm de obicei? Marea majoritate dintre noi alege drumul obişnuit, drumul bătătorit de alţii! Ne temem de necunoscut, de nou, de luptă şi trecem peste şansa de a fi ca El. Aşa rămânem o posibilitate nerealizată... Vine o zi, însă, când priveşti înapoi şi atunci auzi glasul copilului din tine care te întreabă: De ce n-ai riscat? De ce nu ai crezut în minunile pe care ai fost în stare să le săvârşeşti? Iar tu nu ai niciun răspuns. Şi doar asculţi, înfrânt, cum plânge trist copilul pe care l-ai ucis în tine...

ieri, 20:24
+1 comentariu | 10 vizualizari
-----
*Gand pentru tine-o floare printre nori
Mă-ntreb, adesea, de se face să caut visele prin viaţă, Să urc în gând pietroiul lumii pe-un munte scos din calendare, S-aprind luceafărul de ziuă c-un dor de clipa de-nnoptare, Să sting scânteile din stele, când bate-n poartă dimineaţa. Mă-ntreb mereu ce e cu mine, de unde vin, din care zare, Ce timp m-a prins în visul iernii, ce dor m-a nins cu fulgi de soare Şi ce lumină din adâncuri m-a luminat prin nopţi stelare, Când am lăsat în urmă timpul, când am venit din depărtare. Şi n-am răspunsuri foarte clare, nici pentru timpul care vine, Eu sunt doar gândul ce există ca vântul care umblă zarea, Ca apa care ţine râul, ca valul care umple marea… În lumea asta, fiecare îşi are lumea lui de bine. Dar eu te am, în zarea lumii, ca pe un gând, ca pe o floare, Ca pe o umbră în deşerturi, ca pe-un surâs în întristare, Când cade bruma peste viaţă şi viaţa trece în uitare, Şi simt pe umeri voia sorţii, când tu răsari în depărtare. Dar, când răsari, în lumea asta, va fi din nou o zi senină, Vor înflori în zori cireşii, va re-nflori culoarea florii, Va străluci prin iarbă roua, vor înfrunzi pe frunze norii, Va fi pe mare-o briză caldă, va fi prin negură lumină. Mă-ntreb mereu ce e cu mine, când ochii-mi tremură sub pleoape, Când casa noastră te mângâie cu obiectele din casă, Când dorul lor te-aduce iarăşi să stai, aici, cu noi, la masă, Şi-n greaua depărtare-a lumii, tu-mi eşti din nou atât de-aproape. E sensul meu de-a fi cu tine, de-a te şopti ca pe o taină, O viaţă nu e doar bagajul acumulat prin generaţii, Nici universul de cultură, nici ce-ai cules de pe la alţii, Nici gândul care te frământă, nici buzunarul de la haină… O viaţă e mereu o viaţă, când ai un om de care-ţi pasă, Când, undeva, în lumea mare, e cineva ce te iubeşte, Când sensul tău de-a fi pe lume, prin lumea sa, se împlineşte, Când ai cui spune cu tandreţe: te ştiu aici, la noi, acasă. Mă-ntreb, adesea, dacă timpul va înţelege ce-i iubirea, De am nevoie, vreodată, de explicări, de definiţii, De vreun concurs de frumuseţe, de foto-shop, de competiţii, Sau mi-e de-ajuns să ştiu că-n viaţă contează doar nemărginirea… Nemărginirea este-o floare ce-n ochii tăi reînfloreşte, Frumoasa mea din depărtare, tu eşti mereu, la noi, acasă, În fiecare strop de umbră, în fiecare colţ din casă, Ascult un cântec de la tine, sărut un dor ce-nmugureşte. Eşti un balsam pe orice rană, un suflet cald, o mângâiere, Ai grijă de bolnavii vieţii şi vindeci timpul de uitare, Aduci orbiţilor lumină şi celor vârstnici alinare, Tu eşti culoarea din petale şi-nţelepciunea din Tăcere. Dar nu ştiu cum le faci pe toate şi cum rămâi aşa, frumoasă, Prin murdăria tristă-a lumii, prin cei loviţi cumplit de soartă, Prin Universul fără margini şi prin durerea fără poartă, Ce bate-n viaţă-un clopot searbăd prin oamenii uitaţi de casă… …Iubita mea, să ştii că, astăzi, mi-am luat licenţa-n bucurie, Am drept să caut, printre lacrimi, un lan de grâu, un coş de pâine Un zâmbet cald ca o speranţă, un gând de azi, un vis de mâine, Un Univers cusut cu doruri pe-un cer cuprins de nostalgie. Şi pot, de-acuma, să te caut prin ochii tăi din dimineaţă, Îmi prind pe dor un bob de umbră crescut pe-un spic de-ntunecare, Şi sting luceafărul de ziuă c-un snop din de razele solare, Căci chipul tău e-un chip de soare iubit de oameni şi de viaţă.

02.10.2016, 14:22
+niciun comentariu | 2 vizualizari
-----
*Ochii sufletului
Sunt ochi prea importanţi în viaţa mea, Cu ei văd chipul ochilor din gând, Sau poate doar lumina din cuvânt Ce creşte-n noi tăcerea dintr-o stea. Sunt ochi care ne văd când ne privesc, Privirea lor e-o clipă dintr-un zbor, Popas tăcut prin dorul călător, Când stelele din noapte izvorăsc. Pe cerul nostru, stelele-s clipiri, Iar ochii noştri printre nori clipesc Şi-n limba lor cu stelele vorbesc De-o lume izvorâtă din priviri. Se creşte-n suflet un surâs sfios, Şi sufletu-l priveşte liniştit, Iar ochii-i par un soare răsărit Pe chipul unui gând cu chip frumos. Oricât ar fi de trist, de obosit, Un suflet nu va fi decât izvor, Ce-aduce-n oameni clipa de fior A visului prin visuri izbândit… Când ochii mei sunt osteniţi şi goi, Când sufletul mi-i trist şi necăjit Şi gândul printre lacrimi risipit, Privesc privirea ochilor din noi, Adun din ei ce-n suflet mai ascult, Prin ani cusuţi cu stele pe Cuvânt, Prin slova care creşte din pământ, Prin ochii care văd ce ştiu demult. Şi s-ar putea ca lumea nimănui La care, astăzi, uneori, privesc, Prin geana unui ochi dumnezeiesc, S-o pot vedea frumos, prin ochii lui. Un suflet este-o poartă şi-un pridvor, Ce cresc în noi puterea de-a privi, Şi-aduc în oameni timpul de-a iubi Căci ochii lui iubesc nemuritor.

02.10.2016, 14:19
+niciun comentariu | 1 vizualizari
-----

inainte»
1/7

Pagina personala
Autentificare
Intra in comunitate